Râsul meu are accent de tare pentru că râd cu totul, râd din coaste. Râd şi din gemenii căprui şi-atunci încep să strălucească şi să ceară mai mult.

“Dă-mi mai mult, hai, dă-mi!”

Băieţi pofticioşi. Bazar de opere de artă ce vă credeţi, făceţi-vă numărul şi amuzaţi-mă.

Căci degete există dar din câte observ, vă trebuie păpuşarul potrivit. Iar eu nu am chef azi să fiu păpuşarul nimanui. E ciudat cum din o simplă aţă ce ne va lega voi ajunge o stare. O stare de viciu.

Dupa toate astea nu te chinui să strigi acum că strigătul e mut. Ia încearcă: Uşor capul pe spate, strânge ochii în frunte şi acum inspiră-adânc.

Şi ţipă: “(mut)

Pentru că părerea ta, trecătorule, nu are sunet. Iar tu, din centru de Univers devii o fotografie şi-atât. Şi am o colecţie de fotografii ca tine!

Dar promit, de data asta, înainte să te leg, iubite, să le experimentez pe toate: sclipici, suc de noapte, durere de tare şi linişte.
Şi râs. Din ăla cu fiori, ca acum.

* iar eu mă simt atât de plină de sete şi de viaţă, de zâmbet şi de coajă de lămaie verde, de zahăr ars cu explozii de eu… Mă simt atât de plină de tot;