Visează-mă nocturn sau în siesta de după-amiază. Visează-mă când  îţi prefaci fericirea, când nu. Visează-mă când mănânci o caisă sau te-mbeţi cu anestezic. Visează-mă când le vorbeşti şi când te asculţi. Visează-mă când faci nimic sau când te simţi.

Peste vise punem zahăr, peste miere, peste dulceaţă, peste sirop.

Nu te da rotund când te învârţi în cerc. De vrei să fii rotund îţi sugerez un glob. Societatea asta ce mă umple cu ideile ei, concepţii care foşnesc în punga orasului, ghirlande fără luciu ce vrea să mi le agaţe de degete: Ce naiba, doar nu-s pom de Crăciun! Zapada s a topit.

Miroase a zile mototolite de pori deschişi, proaspăt de atâta verde şi raze plictisite de prea multă prezenţă.

Aerul uleios ce mi se compresează în plămâni îmi fac nările să se zbată greu şi gâtul să se vrea ud. Şi acolo unde se duce aerul am o vomă de emoţii care se agată de pereţii interiori ai coastelor. Acum se scurge-n valuri şi bucăţi vâscoase de acoarela. E o substanţă uşor acidă care radiază şi are un sunet de “vrea-să-iasă”. E o stare de cald întinsă de a lungul coloanei vertebrale, în kilometri de faruri de autostrăzi, luminând pentru colţuri de buze agăţate de obraji. Mai simte cineva vara şi impulsul?

*Am mai simţit un fior şi m-am scuturat de plăcere.  Îmi place ceaiul verde, mai fă mi o cană.