Steaua mea mă trage de filamentul din stanga pe o cale lactee de unde şi ecou cristalizat al căror sunet îmi ascute timpanul si echilibrul.

Îmi înfing pantofii hotarăt pe drumul vanilat si mă dezbrac de fiecare suviţă de îndoială, fiasco de mătase şi nesiguranţă din lenjeria de lac. Cu trupul gol înfipt în tălpi transpirate ce se sprijină pe tocurile grele şi fruntea cusută cu yale ale căror chei mă privesc sfidător din aură, păşesc cu ezitări ce mă urmează pe pluta mea găurită de ochi. Din fumul plămânilor îmi strig valul lactic să mă împingă în vârtejul de triumfuri şi mă uit la el cum se aproprie felin cu privire de: “ai grija ce-ti doresti”.

Caut independenţă ca am fost geamăt, am fost prag, am fost a cuiva şi-a altcuiva, am fost gând, am fost şi aripi. Am fost semne pe care nu le mai pot da jos, simbol de ce vrei tu. Încă umblu după oameni în lumea asta care crează monştri.

Dar am decis sa fiu un astru că m-am tăiat în colţuri că să aflu ca sunt o stea.